Bunele maniere, amabilitatea și etica în afaceri (3)

PRACTICI DESCURAJATE

Afacerile în moschee

Derularea afacerilor în moschee este dezaprobată. S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a spus :

"În clipa în care vedeți pe cineva care vinde (sau cumpără) bunuri în moschee, să-l atenționați : Allah niciodată nu-ți va da câștig în afaceri."

Ridicarea vocii în piață

În perioada preislamică negustorii aveau obiceiul să facă mult zgomot în piață cu scopul de a atrage clienți sau posibili cumpărători. Acest zgomot putea să camufleze o conduită imorală. O asemenea abordare a fost descurajată de Islam deoarece a provocat multe neplăceri, încurcături, haos și indisciplină pe piețe.

Jurământul strâmb

Jurământul fals în timpul vânzării este dezaprobat, el atrăgând pierderea binecuvântării. S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a spus :

"Jurământul strâmb [al vânzătorului] este benefic comerțului [în sensul că-l poate determina pe client să cumpere marfa], însă va atrage pierderea binecuvântării lui Allah în privința câștigurilor."

Jurământul fals este un păcat, chiar dacă tranzacția rămâne validă. Conform lui Mu'az ibn Jabal dacă într-o tranzacție comercială se jură fals, avem de-a face cu un gest păcătos, dar acea tranzacție rămâne validă.

Dintre urmașii companionilor, numai Muhammed ibn Sirin a comentat cu privire la acest aspect. Conform lui, dacă un negustor a licitat pentru unele bunuri, jurând că nu le va cumpăra la un anume preț, și, totuși, o va face, atunci tranzacția rămâne validă, însă bărbatul a păcătuit prin jurământul de fațadă. Aceasta subliniază că jurământul practicat în tranzacțiile comerciale reprezintă un păcat, legislația islamică dezaprobând asemenea atitudini. 

Minciunile și viciile ascunse

Atât vânzătorul, cât și cumpărătorul trebuie să descrie atât punctele forte, cât și pe cele slabe ale afacerii lor. Ascunderea viciilor în timpul actului de comerț va atrage după sine pierderea binecuvântării. S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a spus :

"… iar dacă ambele părți [cumpărătorul și vânzătorul] spun adevărul despre defectele și calitățile [bunurilor], atunci vor avea afacerile binecuvântate, iar dacă mint sau ascund ceva, ei vor fi lipsiți de binecuvântări în cele intreprinse."

 Se pare că din partea companionilor și a urmașilor acestora nu s-au făcut comentarii pe marginea acestui normativ etic al tranzacțiilor islamice.

Înșelăciunea în afaceri (al-khilabah)

Anumite tipuri de înșelăciuni erau practicate în mod obișnuit în perioada preislamică. Un exemplu este și vânzarea animalelor nemulse o perioadă îndelungată de timp (bay' al-musarrat wa'l-muhaffalat). Asemenea tranzacții au fost interzise de Islam. Ca justificare avem relatarea conform căreia un bărbat a mers la Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) și i s-a plâns că mereu a fost înșelat la cumpărături. Profetul l-a sfătuit să solicite întotdeauna când se află la piață : "Fără păcăleli și cu drept de restituire în trei [zile] de la cumpărare." De la această întâmplare, în momentul când cumpăra bunuri, spunea : "Fără ascunzișuri."

Legat de acest subiect, 'Abd Allah ibn Mas'ud a subliniat că tuturor musulmanilor le-a fost interzis să-i înșele pe oameni în afaceri (al-khilabah). Muhammed ibn Sirin a apreciat că până și atunci când vânzătorul nu-i expune clientului starea în care se găsesc două bunuri diferite (cel vândut și încă unul, cu caracteristici similare), ne găsim tot în situația de înșelăciune.

Bunele maniere, amabilitatea și etica în afaceri (2)

Oferirea unui răgaz debitorului pentru a-și plăti datoria

S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a spus :

"În Ziua Judecății în fața lui Allah a fost adus un rob al Său, care a spus : Nu știu altceva în afara unei fapte bune pe care am făcut-o și nu aștept ceva [ca răsplată pentru fapta bună] decât să Te întâlnesc. Am acordat timp celui bogat [să-și achite datoria] și l-am iertat [sau am uitat să i-o cer] pe cel în nevoi. După toate acestea, Allah i-a răspuns : Eu sunt mai în măsură să procedez astfel, să nu țin cont [de greșeala] robului Meu.

Creditorul se cuvine să aștepte ca sărmanul să-i plătească datoria atunci când va putea. În două relatări profetice s-a amintit că Profetul a spus :

"În Ziua când nu va mai exista nicio altă umbră în afara Umbrei lui Allah, El îl va umbri pe robul care i-a acordat un răgaz de timp celui aflat la strâmtorare (mu'sir) sau care l-a iertat pe datornic."

"Aceluia care-i va îngreuna [cuiva din] comunitatea mea, prin pretinderea datoriei într-o perioadă de criză, Allah îi va îngreuna șederea în mormânt."

Din câte s-au studiat, se pare că nici companionii și nici urmașii lor nu au făcut comentarii pe baza celor cinci practici încurajate, discutate până acum. Se pare că aceste coduri de conduită au fost în mod evident promovate în rândul tuturor comercianților.    

Renunțarea intenționată la (al-iqala)

Această practică se apropie mai mult decât altele de codul comercial. Cu toate acestea, ea poate fi încadrată în categoria practicilor pe care musulmanii sunt încurajați să le aplice. În perioada preislamică a fost general recunoscută, iar după aceea Profetul a continuat să o recomande în scopul ușurării. Așadar, atunci când un cumpărător își dă seama că nu-i sunt strict necesare bunurile pentru care a plătit și că vânzătorul are o mai mare trebuință de ele, poate să renunțe la tranzacție. Conform școlii Șafi'ite, al-iqala înseamnă abandonarea unei vânzări (faskh bay'), act permis doar înainte de intratea în posesie.

S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a spus :

"[În Ziua Judecății] Allah îi va îndepărta piedicile celui care anulează [actul încheiat cu un vânzător] plin de regrete."

Profetul a permis al-iqala, astfel încât după renunțarea la tranzacție, una nouă poate fi încheiată cu bunurile refuzate, în condițiile în care părțile implicate își restituie ceea ce au luat una de la cealaltă : bani, respectiv bunuri. Al-iqala nu este o vânzare propriu-zisă, ci mai degrabă o renunțare de bunăvoie, atitudine încurajată de Islam, dar neinclusă în categoria instrumentelor financiare derivate de tipul "opțiunii" (ar. al-khiyar).

Dintre companioni, 'Abd Allah ibn 'Umar nu a văzut nimic rău în actul renunțării cu bună-știință atât timp cât ambele părți doresc acest lucru în beneficiul lor.

Unii dintre urmașii companionilor au căzut de acord asupra acestui aspect, dintre aceștia enumerându-i pe Șurayh, Muhammed ibn Sirin, Sa'id ibn Jubayr și Ta'us. Însă 'Ata' ibn Abi Rabah, Ma'mar ibn Rașid și al-Asuad ibn Yazid al-Nakha'i nu au permis acest tip de practică. Se pare că ei și-au justificat poziția prin dorința de a preîntâmpina confuzia și înșelătoria sub toate formele. Pe de altă parte, acest lucru demonstrează că atât vânzătorul, cât și cumpărătorul au dreptul de a refuza cealaltă parte.    

Generozitatea în afaceri

Generozitatea este recomandată cu tărie, în scopul împiedicării apariției nedreptății, practicilor nepermise, în general a oricărei atitudini nedorite în afaceri.

S-a relatat că Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a spus :

"O, voi, negustorilor ! Cu siguranță, jurământul referitor la preț [în timpul tocmelii] există, așadar înfrumusețați ceea ce vindeți cu [unele] cadouri."

Pe acest subiect nu au fost făcute comentarii de către companioni și urmașii acestora.

Coranul și viața comercială a musulmanilor

În ciuda climatului prosper care caracteriza Mecca, în paralel cu progresul comercial, societatea era măcinată de practici injuste în toate sferele sale, începând cu viața socială, politică și terminând cu cea economică și comercială. Legat de comerț putem spune că nu climatul deșertic și viața nomadă sunt constante ale Coranului, cât abordarea complexității sistemului financiar și comercial, a evoluției sale sofisticate. Iar acest lucru este subliniat în Coran de numărul termenilor comerciali utilizați pentru definirea principiilor și doctrinelor specifice.¹ Acestea fiind spuse, Coranul devine o sursă de bază pentru teoria și practica comercială din Mecca și Medina, atât în perioada profeției, cât și în cea care a urmat.

Perioada profeției lui Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a durat peste douăzeci și trei de ani, dintre care primii treisprezece, în Mecca, iar următorii zece, în Medina. În timpul perioadei meccane, el a recitat diferite versete coranice (ayat) cu ocazia feluritelor întâlniri locale sau la vremea rugăciunilor la care a participat. Aceste versete i-au fost revelate de către Allah Preaînaltul într-un anume context sau situație. Unele versete referitoare la vânzare (bay') sau negoț (tijara) au fost, de asemenea, revelate în această perioadă meccană, majoritatea constituind, mai degrabă, aria de aplicabilitate a normativului etico-dogmatic, decât porunci legislative privind permisiunea sau interzicerea unor tranzacții anume.

Capitolele (surele) meccane ale Coranului sunt o dovadă vie a faptului că, încă de la bun început, Islamul a fost deschis activităților comerciale și de negoț. De exemplu, unul dintre versetele capitolului an-Naba', unul dintre primele capitole meccane, îi îndeamnă pe musulmani să folosească lumina zilei pentru desfășurarea activităților productive :

"Și am făcut ziua pentru agonisirea hranei" (78 : 11)

Asemănătoare sunt și versetele 10 : 67, 14 : 33, 16 : 12, 17 : 12, 25 : 47, 27 : 86, 28 : 73, 30 : 23, 36 : 37, 40 : 61, 73 : 7, versete despre care s-a relatat că au fost revelate în Mecca. Alături de ele există și altele care demonstrează, de exemplu, că pescuitul, ca mijloc de trai, reprezintă un dar al omenirii oferit de Bunul Allah :

"Allah este Acela care v-a supus vouă marea, ca să plutească vasele pe ea, la porunca Sa, și pentru ca voi să umblați în căutarea harului Său. Poate că voi veți fi mulțumitori !" (45 : 12)

Asemănătoare sunt și versetele 10 : 22, 14 : 32, 16 : 14, 17 : 66, 23 : 22, 26 : 119, 30 : 46, 31 : 31, 35 : 12, 36 : 41, 37 : 140, 40 : 80, 43 : 12.

Mai departe, într-un verset meccan al capitolului al-Mulk Allah Preaînaltul ne spune că ne-a făcut pământul supus pentru a-l cutreiera și a ne bucura de ceea ce ne oferă :

"El este Cel care v-a făcut pământul supus. Deci străbateți întinderile sale. Și mâncați din înzestrarea Lui. Și la El este învierea." (67 : 15)