Coranul și viața comercială a musulmanilor (2)

În această perioadă, Nobilul Coran, de asemenea, ne reamintește că, deși arabii, în special quraișii, duceau o viață nomadă, ei desfășurau activități comerciale. Astfel, iarna și vara caravanele quraișilor se deplasau la intervale regulate în regiunile sudice și nordice, dând naștere celei mai prolifice îndeletniciri meccane, civilizatoare și unificatoare, în același timp. În capitolul Quraiș, putem citi :

"Pentru obiceiul¹ [neamului] Quraiș,

Obiceiul lor pentru călătoria de iarnă și cea de vară²,

Sa-L adore ei pe Stăpânul acestei Case,

Care-i hrănește, păzindu-i de foame și-i ferește pe ei de spaimă !" (106 : 1-4)

Practica utilizării unor false unități de cântărire și măsurare, precum și de schimb monetar, este un alt domeniu condamnat în Nobilul Coran. Aceasta ne demonstrează că arabii sau alte nații desfășurau zilnic afaceri condamnabile, o asemenea incriminare indicând că tuturor musulmanilor le este interzisă implicarea în orice tip de tranzacție ilegală. Următoarele versete meccane referitoare la acest subiect se doresc a fi o atenționare deopotrivă a musulmanilor și celor care nu sunt musulmani. În capitolul intitulat al-Mutaffifun ("Celor care înșeală la măsură"), Nobilul Coran utilizează cuvinte încărcate de semnificație împotriva celor care sunt lipsiți de etica comerciantului :

"Vai acelora care înșală la măsură³,

Aceia care, dacă li se măsoară de către [alți] oameni, voiesc măsură întreagă,

Însă atunci când ei măsoară și cântăresc, dau mai puțin !

Oare nu cred aceia că ei vor fi înviați

Întro Zi mare,

O Zi în care oamenii vor sta înaintea Stăpânului lumilor ?"⁴ (83 : 1-6)

 Camăta (riba) a fost interzisă de la bun început, în perioada meccană, prin versetul :

"Ceea ce voi dați cu camătă pentru ca să se mărească pe seama averii oamenilor nu va spori la Allah, însă aceia care oferă Dania [Az-Zakat], dorind Fața lui Allah, aceia vor avea îndoit" (30 : 39)

----------

1. Pentru convențiile lor de asigurare a călătoriilor, ori pentru tratatele încheiate cu țările vecine și căpeteniile triburilor, a se vedea capitolul 1.

2. Caravanele lor călătoreau iarna spre partea sudică și Yemen, iar vara se îndreptau spre nord și Siria. Conform lui Hitti, Istoria arabilor, Londra, 1985, p.30, în aceste călătorii quraișii au căpătat experiență de drum, devenind buni negustori și îmbogățindu-și zestrea de cunoaștere a lumii și artelor. De asemenea, limba pe care o vorbeau s-a transformat întrun mediu sofisticat de exprimare literară.

3. Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, p.777 : "Motivul revelării : S-a relatat că ibn Abbas a zis : Când a venit Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) la Medina, negustorii din acest oraș erau dintre cei care înșelau cumplit la măsură. Allah Preaputernicul și Preaînaltul a revelat atunci Vai acelora care înșală la măsură și după aceea au măsurat ei cu dreptate".

4. A se vedea și 6 : 152, 7 : 85, 11 : 84-85, 17 : 35, 26 : 181-182.

Drumul caravanelor. Micii negustori meccani.

Caravanele meccane, străbătând Hijazul, intrau pe teritoriul bizantin prin cornul Golfului Aqaba, la Ayla, punctul terminus al itinerariului care conducea dinspre Marea Roșie înspre Palestina și Azri'at. Cele care își continuau drumul spre Gaza, orașul-port din sudul Palestinei, transportau mărfuri în alte orașe mediteraneene, unele încheindu-și călătoria în Busra (Siria). În acest oraș caravanele meccane își prezentau bunurile celor interesați, special împuterniciți de către stat. Toate aceste orașe constituiau principala piață de desfacere a bunurilor meccane.

Astfel, este lesne de socotit că în mâinile oamenilor de afaceri meccani se acumulau sume consistente, ei posedând o înclinație naturală în această direcție. În acea perioadă, în general arabii desfășurau activități de import, cu precădere din Imperiul Roman, preferând Ankara sau Anatolid. Ei reveneau în Mecca doar mărfuri de valoare. Referitor la balanța comercială, ea a înclinat întotdeauna substanțial în favoarea Imperiului Roman. În mod obișnuit caravanele meccane erau mari, numărul cămilelor putându-se apropia chiar de 2 500 de capete, iar cel al negustorilor, călăuzelor și paznicilor varia între 100 și 300 sau chiar mai mult. Aceste cifre ne fac să înțelegem mai bine poziția financiară și locul pe care îl ocupau Mecca și meccanii pe harta comercială.

Pe lângă finanțiștii de renume și bancherii bogați, opulenți care preferau riscul în afacerile complexe și specula pe scară largă întâlnim și micii meseriași, samsarii și negustorii, adevărați târgoveți ai Meccăi. De asemenea, existau și unele industrii mai mari sau mai mici, precum cea a prelucrării fierului, lemnului etc.

Produsele comerciale preislamice

Pe lângă acestea, activitățile speculative erau omniprezente : ratele de schimb, mărfurile ofertate ale caravanelor, randamentul agricol și animalier, precum și aprovizionarea orașului erau sufocate de acest flagel. Au fost înființate asociații fictive care vindeau în numele împrumuturilor contractate. Întotdeauna atât meccanii, cât și alții, luau mărfuri cu ei chiar și în timpul expedițiilor militare. De asemenea, femeile se implicau activ în afaceri, dintre ele distingându-se în acea perioadă Khadija bint Khuaylid, Asma bint Mukharriba (mama lui Abu Jahl) care comecializa parfum și Hind bint 'Utba, soția lui Abu Sufian, cea care și-a valorificat mărfurile în sudul Siriei. Majoritatea femeilor de afaceri investeau în comerțul cu caravanele.

Organizarea acestui tip de comerț a constituit subiectul unor interminabile discuții publice, atât în Mecca, cât și în suburbiile sale. Caravana specializată pe transportul bunurilor de larg consum se numea latima, iar cea care transporta hrană, rikab. Plecarea si revenirea lor reprezenta adevărate evenimente de interes public, astfel încât practic întreaga populație era implicată în comerțul cu caravanele. Acestea, în timpul deplasării țineau legătura permanentă cu metropola prin intermediul beduinilor specializați.

Aceste caravane se întorceau în Mecca cu băuturi alcoolice, piei și articole din piele, fructe, miere, legume și stafide din Ta'if, precum și lingouri de aur, argint și praf de aur (tibr) din Africa. Parfumul, mirodeniile rare, tămâia, îmbrăcămintea și medicamentele proveneau din sudul Peninsulei Arabice, India sau Africa. Pe lângă acestea, mătasea era adusă din China, postavul - din Aden, sclavii, muncitorii, soldații mercenari (abisinieni, al-ahabiș)¹ și fildeșul - din Africa de Est, via Yemen². Țările mediteraneene, Egiptul și Siria furnizau produsele de lux, precum lucrătura din bumbac, pânză sau mătase ori hainele domnești din purpură; armele, cerealele și uleiul erau achiziționate din Busra și de pe colinele (Șarat) Siriei. Prețul plătit pentru toate acestea era foarte ridicat, produsele însele fiind catalogate drept "produse de lux" în țările civilizate ale Estului sau Vestului. O parte dintre ele luau calea lumii greco-romane³.

Toate erau aduse întro stare intactă, fie că vorbim de piele, metal sau lemn parfumat și aceasta chiar în condițiile unor călătorii foarte lente. În condițiile acestea, precum și alocării unor sume doar închirierii animalelor, asigurării pazei, sculelor indispensabile, cadourilor și taxelor pentru conducătorii triburilor de pe drum⁴, erau create premisele obținerii unui profit maxim.

1. De Lacy O'Leary sublinia în Arabia, p.184, că aducerea acestora în posturi de pază demonstrează că meccanii erau prea implicați în afaceri, pierzându-și interesul pentru activitățile combative.

2. Patricia Crone, Comerțul meccan și răsăritul Islamului, Oxford, 1987, p.79.

3. Pentru mai multe informații despre produsele care făceau obiectul comerțului arab a se consulta Patricia Crone, Comerțul meccan și răsăritul Islamului, Oxford, 1987, p.12-108.

4. De Lacy O'Leary sublinia în Arabia, p.186-187, că majoritatea caravanelor care călătoreau spre Siria trebuiau să atingă anumite piețe dintr-o listă de orașe. Guvernarea bizantină, în schimb, îi obliga pe toți negustorii străini să treacă prin puncte special destinate supravegherii. Asemenea reguli aveau rolul, pe de o parte de a da asigurare perceperii taxelor pe toată gama de importuri, iar pe de altă parte de a realiza strict politicile monopoliste. Totodată, regulile ofereau informații despre străinii care soseau și plecau din imperiu, dar și despre cei suspectați de spionaj. În această direcție, chiar guvernarea bizantină întreținea un sistem sofisticat de spionaj în Persia și alte țări.