Coranul și viața comercială a musulmanilor (3)

În perioada medinită dispozițiile coranice referitoare la tranzacțiile comerciale s-au inmulțit, devenind mai complexe, cu precădere după ce musulmanii au devenit o comunitate (umma) guvernată de o constituție proprie¹ și condusă de însuși Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !). În toată această perioadă de afirmare legislația islamică a fost bine definită de un set generos de reguli, tânăra societate islamică punând bazele propriului sistem legislativ și a instituțiilor comerciale care să-l implementeze în practica de afaceri. În plus de aceasta, musulmanii au început să vină în contact cu comunitatea evreiască din Medina, precum și cu străinii din afara orașului, ceea ce a determinat revelarea în Nobilul Coran a noi reglementări și dispoziții legate de orice nouă situație care putea să apară. O astfel de dispoziție este și :

 "Răspândiți-vă pe pământ și căutați harul lui Allah" (62 : 10)

De altfel, capitolele medinite stipulează diferite restricții. De exemplu, este făcută distincția dintre voința părților contractante, bazată pe buna-credință, care este permisă² și camătă (riba), care este nepermisă. În Nobilul Coran se spune :

"Cei care mănâncă din camătă nu se vor ridica [în Zia de Apoi] decât așa cum se poticnește cel atins de Șeitan și această [pedeapsă] pentru că ei zic : Și negustoria e ca și camăta, în vreme ce Allah a îngăduit negoțul, dar El a oprit camăta. Cei cărora le vine povață de la Domnul lor și se opresc, aceia au [iertare] pentru ceea ce au făcut mai înainte și lucrul lor este la Allah [pentru judecată], dar cei care o fac mai departe, aceia vor fi oaspeții Focului și ei în el vor rămâne veșnic.

Allah nimicește camăta și sporește milosteniile. Allah nu-l iubește pe necredinciosul păcătos !" (2 : 275-276)³

Iar în alte versete citim :

"O, voi, cei care credeți ! Fiți cu frică de Allah și lipsiți-vă de restul de camătă ce v-a mai rămas [la oameni], dacă sunteți credincioși !

Dacă nu o veți face, vi se vestește război din partea lui Allah și a Trimisului Său. Însă dacă vă veți căi, veți avea banii voștri [mai puțin camăta]. Nu nedreptățiți și nu veți fi nedreptățiți !"⁴ (2 : 278-279)

Conform acestor versete citate din Nobilul Coran, pentru cămătorie există o dublă pedeapsă : pe de o parte, pierderea binecuvântării divine, în această lume, iar pe de altă parte, suportarea torturii Iadului, în lumea de dincolo. Plecând de la această realitate, odată cu interzicerea cametei, obținerea câștigurilor permise este ridicată chiar la rangul de obigație⁵. În afară de camătă, Nobilul Coran mai interzice și jocul de noroc⁶, mita⁷, consumarea averii altuia pe nedrept⁸. Există, de asemenea, o restricție care rezultă, și anume încetarea negoțului în timpul rugăciunii comune de vineri⁹, el fiind permis înainte și după aceasta, exact cum este permis și în timpul pelerinajului la Mecca¹⁰, conform binecunoscutului obicei preislamic din al-Hijaz.

----------

1. Pentru mai multe informații despre comunitatea musulmană și Constituția din Medina, a se studia și Muhammad Hamidullah, Prima constituție scrisă din istoria omenirii, Lahore, 1975.

2. Coran 4 : 29

3. Coran 3 : 130

4. Traducerea sensurilor Coranului cel Sfânt în limba română, p.108 : Motivul revelării acestui verset a fost că atunci când s-a interzis camăta unii oameni au spus : "Profetule, dar sunt unii dintre noi care au împrumutat deja." Și atunci s-a pogorât versetul.

5. Coran 2 : 168

6. Coran 5 : 90, 2 : 219

7. Coran 2 : 188

8. Coran 4 : 29

9. Coran 62 : 9-11

10. Coran 2 : 198

 

Coranul și viața comercială a musulmanilor

În ciuda climatului prosper care caracteriza Mecca, în paralel cu progresul comercial, societatea era măcinată de practici injuste în toate sferele sale, începând cu viața socială, politică și terminând cu cea economică și comercială. Legat de comerț putem spune că nu climatul deșertic și viața nomadă sunt constante ale Coranului, cât abordarea complexității sistemului financiar și comercial, a evoluției sale sofisticate. Iar acest lucru este subliniat în Coran de numărul termenilor comerciali utilizați pentru definirea principiilor și doctrinelor specifice.¹ Acestea fiind spuse, Coranul devine o sursă de bază pentru teoria și practica comercială din Mecca și Medina, atât în perioada profeției, cât și în cea care a urmat.

Perioada profeției lui Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a durat peste douăzeci și trei de ani, dintre care primii treisprezece, în Mecca, iar următorii zece, în Medina. În timpul perioadei meccane, el a recitat diferite versete coranice (ayat) cu ocazia feluritelor întâlniri locale sau la vremea rugăciunilor la care a participat. Aceste versete i-au fost revelate de către Allah Preaînaltul într-un anume context sau situație. Unele versete referitoare la vânzare (bay') sau negoț (tijara) au fost, de asemenea, revelate în această perioadă meccană, majoritatea constituind, mai degrabă, aria de aplicabilitate a normativului etico-dogmatic, decât porunci legislative privind permisiunea sau interzicerea unor tranzacții anume.

Capitolele (surele) meccane ale Coranului sunt o dovadă vie a faptului că, încă de la bun început, Islamul a fost deschis activităților comerciale și de negoț. De exemplu, unul dintre versetele capitolului an-Naba', unul dintre primele capitole meccane, îi îndeamnă pe musulmani să folosească lumina zilei pentru desfășurarea activităților productive :

"Și am făcut ziua pentru agonisirea hranei" (78 : 11)

Asemănătoare sunt și versetele 10 : 67, 14 : 33, 16 : 12, 17 : 12, 25 : 47, 27 : 86, 28 : 73, 30 : 23, 36 : 37, 40 : 61, 73 : 7, versete despre care s-a relatat că au fost revelate în Mecca. Alături de ele există și altele care demonstrează, de exemplu, că pescuitul, ca mijloc de trai, reprezintă un dar al omenirii oferit de Bunul Allah :

"Allah este Acela care v-a supus vouă marea, ca să plutească vasele pe ea, la porunca Sa, și pentru ca voi să umblați în căutarea harului Său. Poate că voi veți fi mulțumitori !" (45 : 12)

Asemănătoare sunt și versetele 10 : 22, 14 : 32, 16 : 14, 17 : 66, 23 : 22, 26 : 119, 30 : 46, 31 : 31, 35 : 12, 36 : 41, 37 : 140, 40 : 80, 43 : 12.

Mai departe, într-un verset meccan al capitolului al-Mulk Allah Preaînaltul ne spune că ne-a făcut pământul supus pentru a-l cutreiera și a ne bucura de ceea ce ne oferă :

"El este Cel care v-a făcut pământul supus. Deci străbateți întinderile sale. Și mâncați din înzestrarea Lui. Și la El este învierea." (67 : 15)

Legislația preislamică și rolul său ulterior

Legislația unanim acceptată, specifică perioadei preislamice, constituie sursa unor termeni specifici ulteriori. Cu toate acestea, mai mulți termeni preislamici au trebuit să fie tratați de o maniera pozitivă, atât sub aspect istoric, cât și strict legislativ, astfel încât să devină operaționali în noul sistem legislativ islamic. 

Termenii de specialitate, arhaici la bază, adesea au fost supuși modificărilor care să le confere un sensuri bine delimitate. În cadrul acestui proces de transformare, unii termeni fie și-au pierdut sensul de bază, cum este și cazul strânsului mâinii pentru perfectarea unui contract de vânzare, gest denumit al-safqa, fie au fost desemnați ca unici pentru unul sau altul dintre cei obișnuiți până atunci, situație întâlnită și la garanția împotriva unor defecte specifice unei anumite categorii de bunuri (al-'uhda). Alt set de termeni se aplică unor cutume pe care legislația islamică nu le recunoaște pe deplin, precum contribuția obligatorie la piață (al-maks) din perioda preislamică și pe care legislația islamică o consideră ilegală, ori cazul donația cu clauza conform căreia obiectul devine proprietate a părții care supraviețuiește (al-ruqba).

De asemenea, este un fapt binecunoscut că arabii din perioada preislamică foloseau documente scrise. Ei erau foarte familiarizați cu această practică, cu precădere în relațiile pe care le întrețineau cu populația sedentară din jur. Această practică, se pare că a intrat în conștiința arabilor atât dinspre Irakul sasanid, cât și dinspre Siria bizantină. Oricum, numai câțiva termeni și practici au reușit să se impună dinspre sudul Peninsulei, cu civilizațiile sale distincte, spre nord. Cu toate acestea, se poate afirma că regula celor doi martori iși are rădăcinile întrun act juridic particular, derivat din civilizația părții sudice a Peninsulei.