Produsele comerciale preislamice

Pe lângă acestea, activitățile speculative erau omniprezente : ratele de schimb, mărfurile ofertate ale caravanelor, randamentul agricol și animalier, precum și aprovizionarea orașului erau sufocate de acest flagel. Au fost înființate asociații fictive care vindeau în numele împrumuturilor contractate. Întotdeauna atât meccanii, cât și alții, luau mărfuri cu ei chiar și în timpul expedițiilor militare. De asemenea, femeile se implicau activ în afaceri, dintre ele distingându-se în acea perioadă Khadija bint Khuaylid, Asma bint Mukharriba (mama lui Abu Jahl) care comecializa parfum și Hind bint 'Utba, soția lui Abu Sufian, cea care și-a valorificat mărfurile în sudul Siriei. Majoritatea femeilor de afaceri investeau în comerțul cu caravanele.

Organizarea acestui tip de comerț a constituit subiectul unor interminabile discuții publice, atât în Mecca, cât și în suburbiile sale. Caravana specializată pe transportul bunurilor de larg consum se numea latima, iar cea care transporta hrană, rikab. Plecarea si revenirea lor reprezenta adevărate evenimente de interes public, astfel încât practic întreaga populație era implicată în comerțul cu caravanele. Acestea, în timpul deplasării țineau legătura permanentă cu metropola prin intermediul beduinilor specializați.

Aceste caravane se întorceau în Mecca cu băuturi alcoolice, piei și articole din piele, fructe, miere, legume și stafide din Ta'if, precum și lingouri de aur, argint și praf de aur (tibr) din Africa. Parfumul, mirodeniile rare, tămâia, îmbrăcămintea și medicamentele proveneau din sudul Peninsulei Arabice, India sau Africa. Pe lângă acestea, mătasea era adusă din China, postavul - din Aden, sclavii, muncitorii, soldații mercenari (abisinieni, al-ahabiș)¹ și fildeșul - din Africa de Est, via Yemen². Țările mediteraneene, Egiptul și Siria furnizau produsele de lux, precum lucrătura din bumbac, pânză sau mătase ori hainele domnești din purpură; armele, cerealele și uleiul erau achiziționate din Busra și de pe colinele (Șarat) Siriei. Prețul plătit pentru toate acestea era foarte ridicat, produsele însele fiind catalogate drept "produse de lux" în țările civilizate ale Estului sau Vestului. O parte dintre ele luau calea lumii greco-romane³.

Toate erau aduse întro stare intactă, fie că vorbim de piele, metal sau lemn parfumat și aceasta chiar în condițiile unor călătorii foarte lente. În condițiile acestea, precum și alocării unor sume doar închirierii animalelor, asigurării pazei, sculelor indispensabile, cadourilor și taxelor pentru conducătorii triburilor de pe drum⁴, erau create premisele obținerii unui profit maxim.

1. De Lacy O'Leary sublinia în Arabia, p.184, că aducerea acestora în posturi de pază demonstrează că meccanii erau prea implicați în afaceri, pierzându-și interesul pentru activitățile combative.

2. Patricia Crone, Comerțul meccan și răsăritul Islamului, Oxford, 1987, p.79.

3. Pentru mai multe informații despre produsele care făceau obiectul comerțului arab a se consulta Patricia Crone, Comerțul meccan și răsăritul Islamului, Oxford, 1987, p.12-108.

4. De Lacy O'Leary sublinia în Arabia, p.186-187, că majoritatea caravanelor care călătoreau spre Siria trebuiau să atingă anumite piețe dintr-o listă de orașe. Guvernarea bizantină, în schimb, îi obliga pe toți negustorii străini să treacă prin puncte special destinate supravegherii. Asemenea reguli aveau rolul, pe de o parte de a da asigurare perceperii taxelor pe toată gama de importuri, iar pe de altă parte de a realiza strict politicile monopoliste. Totodată, regulile ofereau informații despre străinii care soseau și plecau din imperiu, dar și despre cei suspectați de spionaj. În această direcție, chiar guvernarea bizantină întreținea un sistem sofisticat de spionaj în Persia și alte țări.

Circuitul monetar și rolul său în transformarea Meccăi întrun banking city

În Mecca au fost aduse monede bizantine din aur (denarius aureus), dirhami persani din argint, drahme grecești, sasanide și himiare.¹ Deosebirile (diferențele) monetare erau stabilite de către personal calificat, ceea ce conducea la aplicarea unor etaloane distincte, respectiv lafluctuații ale ratelor de schimb. Bizantinii, sirienii și egiptenii erau popoare care aveau aurul drept etalon (ahl al-zahab), în timp ce babilonienii mizau pe argint (ahl al-uariq).

Pentru meccani primul reper comercializat a fost tocmai moneda, ei investind capitalul de care dispuneau în activitățile de organizare a unor caravane numeroase, în special a celor pentru Siria și Yemen. Ulterior Mecca a devenit un banking city, cu instituții și clienți pentru acest gen de tranzacții financiare. În acea perioadă erau practicate toate formele decamătă (riba), la cea mai ridicată rată, quraișii considerând-o nici mai mult, nici mai puțin decât o “formă legitimă de afaceri”,prin care capitalul era avansatsub formă de împrumut. Acest tip de tranzacție este interzis și condamnat în Coran:

“Allah nimicește camăta și sporește milosteniile. Allah nu-l iubește pe necredinciosul păcătos !” (cap. Al-Baqara 2 : 276)

Din postura de centru bancar, Mecca a permis oamenilor de afaceri să efectueze plăți către multe zone sau țări îndepărtate. De asemenea, Mecca era un oraș care aplica sistemul de cliring în comerțul internațional, ceea ce a făcut ca afacerile să se bucure de multiple facilități, precum asigurarea bunurilor care tranzitau rutele periculoase.

Coridorul Mării Roșii dintre Ayla și Adulis, renumitul oraș-port abisinian (etiopian), era singurul concurent în acest domeniu. Cu toate acestea, odată cu declinul flotei comerciale bizantine, dublată de lipsa activității manifestată de negustorii abisinieni (etiopieni) ai nordului îndepărtat, coridorul Mării Roșii nu s-a dovedit a fi un real pericol pentru Mecca.

Cea mai mare parte a comerțului cu mărfuri de lux practicat de Imperiul Bizantin era, de asemenea, dependent de Mecca, în special în timpul luptelor cu Imperiul Persan (604-628). Cu toate acestea, s-a relatat că arabii din perioada preislamică desfășurau comerț maritim cu romanii.

1. Aceste monede, adesea uzate, gravate întro maniera mai degraba brută și având o formă și greutate diferite proveneau din cele mai variate monetării. Numai personalul calificat putea să stabilească cu exactitate standardele (valorile și tipurile) de circulație monetară.

Dar al-Nadua și capitalul meccan

După spusele unor învățați, nomazii acelor timpuri au căutat Mecca pentru bunurile aduse aici din diferite locuri. Până la sfârșitul sec. al VI-lea meccanii au câștigat controlul întregului comerț din Peninsula Arabă și regiunile învecinate, cu toate că existau și alte centre comerciale regionale.¹ Astfel, ei au obținut supremația în fața târgului de la Ta'if, un alt important centru comercial și financiar.

În acea perioadă locuitorii Meccăi erau caracterizați printr-o anume naturalețe arabă în conduită, dar și în capacitatea de a asimila o cantitate apreciabilă de cunoștințe în urma contactelor cu ceilalți membri ai triburilor arabe, cu romanii, sasanizii și abisinienii, în special în materie comercială și de relații diplomatice.

Printre cei mai influenți meccani putem găsi oameni de afaceri cu fler speculativ, buni manipulatori ai creditului, în special al împrumuturilor cu dobândă, într-o permanentă căutare de afaceri profitabile oriunde în regiune. Activitățile financiare s-au extins nu doar în sânul meccanilor, ci deopotrivă la figurile reprezentative pentru triburile din afara orașului.

În Mecca s-a pus problema înființării unei instituții care să vegheze la aplicarea tratatelor sau înțelegerilor comerciale. Astfel, Senatul sau Consiliul Suprem (Dar al-Nadua), în ciuda autorității morale cu care era înzestrat, a fost implicat în chestiuni de planificare și îndrumare comercială a comunității, fiind și beneficiarul profiturilor obținute din expertizele făcute.

Dar al-Nadua era punctul de plecare pentru caravanele din Mecca. Toate taxele comerciale erau colectate prin intermediul unui birou deschis în acest scop. De asemenea, în magazinele meccane, pe lângă cărțile pentru contabili, se găseau atât instrumente pentru măsurarea și verificarea plăților în orice tip de tranzacție, cât și cântare pentru bunuri.

Monedele aflate în circulație pe piață nu erau numeroase, fiind completate cu metale prețioase, lingouri de aur și argint și praf de aur (tibr). În această situație, instrumentele de măsurare puteau să determine valoarea. În cazurile mai complexe sau delicate se putea apela la serviciile unui cantaragiu expert (uazzan).

Capitalul meccan se bucura de o viteză ridicată de circulație, oamenii de afaceri beneficiind de resurse nelimitate în activitățile de creditare. Agenții comerciali, asemenea marii majorități a populației, trăiau din credit sau împrumuturi, în acest timp practicându-se pe scară largă contractul tip mudaraba. Era vorba de un parteneriat în care se investea o anumită sumă (capital). Ca urmare a flexibilității acestei forme de asocieri, oricine putea să participe, inclusiv săracii, și să contribuie cu oricât, chiar și cu o jumătate de dinar (un nashsh), însă partea leului revenea unui grup restrâns de antreprenori.

1. În afară de Mecca, 'Ukaz era un alt centru comercial situat între Mecca și al-Ta'if, care găzduia, deopotrivă, întâlniri de afaceri și științifice