Astfel, au au existat trei definitii istorice ale dobanzii in perioada preislamica (Riba Al-Jahiliyyah) :
a) definitia specifica savantilor care au trait in primele doua secole hijri, printre care imam Malik (in lucrarea sa Muwatta), imam Shafi'i, Ibn Jarrir al-Tabari (in Tafsir), Qatadah si inca.
Acestia au pus accentul in definitie pe surplusul obtinut de creditor ca urmare a incapacitatii debitorului de a-si achita la scadenta imprumutul (situatie intalnita adesea la oamenii saraci); in acest caz creditorul amana incasarea, in schimb dubland sau chiar tripland suma imprumutata. In zilele noastre aceasta abordare poate conduce chiar la incapacitatea de plata a debitorului, insa in perioada preislamica nu exista aceasta grija, cel sarac impreuna cu familia sa fiind nevoiti sa munceasca ani intregi pentru a-si achita datoria, la nevoie fiind chiar transformati in sclavi.
b) definitia specifica invatatilor care au trait in secolul al IV-lea h, printre care imam Abu Bakr al-Jassas (in lucrarea sa Ahkam al Quraan). Acestia au mutat accentul definitiei din sfera surplusului la iesire, focalizandu-se pe suma imprumutata initial. Astfel, ei au preferat sa nu mai analizeze ce se intampla la scadenta cu imprumutul, cum facusera inaintasii lor piosi.
c) definitia specifica invatatilor care au trait in secolul al VI-lea h, printre care imam Fakhr, si care au incercat sa combine primele doua tipuri de definitii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu