Munca in Islam

Munca stă la baza prosperităţii oricărei societăţi. Islamul recunoaşte acest fapt şi de aceea încurajează munca şi producţia. Referiri la muncă se regăsesc în Coran, iar sunna Profetului Muhammad (saws) abundă în elogii aduse muncii şi celor care muncesc.

Referitor la încurajarea unei persoane de a munci şi de a câştiga un trai decent, Allah spune în Coran:

„El (Allah) este Cel care v-a făcut pământul supus. Deci străbateţi întinderile sale. Şi mâncaţi din înzestrarea Lui. Şi la El este învierea.”

{Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Mulk (67), versetul 15.}

„Apoi, după ce Rugăciunea (Jumu`ah) a fost împlinită, răspândiţi-vă pe pământ şi căutaţi harul lui Allah (prin muncă) şi pomeniţi-L mult pe Allah, pentru ca voi să izbândiţi!”

{ Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Jumu`a (62), versetul 10.}

Fără muncă omul nu poate obţine nimic. De aceea, pentru ca acesta să beneficieze de binecuvântările pe care Dumnezeu i le-a trimis, în viaţa de apoi şi în viaţa aceasta, el trebuie să depună efort pe măsura puterilor sale:

„Allah nu impune nici unui suflet decat ceea ce este in putinta lui. (…)”

{ Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Baqara (2), versetul 286.}

Allah nu împovărează omul, dar totuşi, pentru obţine ceva omul trebuie să depună măcar un minim de efort. În acest sens Allah ne ca pildă în Coran pe fecioara Maria:

„Şi-au apucat-o durerile lângă trunchiul unui curmal şi a zis ea: «O, de aş fi murit înainte de aceasta şi cu totul de-aş fi fost uitată!»/ Dar [un glas] a strigat-o de sub ea, [zicându-i]: «Nu fi mâhnită! Domnul tău a făcut mai jos de tine un pârâiaş!/ Şi scutură spre tine trunchiul de curmal, căci el va lăsa să cadă lângă tine curmale proaspete coapte!/ Aşadar, mănâncă, bea şi fii fericită [de copilul tău]!(…)»”

{ Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Maryam (19), versetele 23-26.}

O femeie cuprinsă de chinurile facerii şi care abia se poate ţine pe picioare nu are puterea să scuture un curmal încât să cadă curmale din el. Este evident că acele curmale au fost un miracol de la Allah aşa încât fecioara Maria să se poată hrăni. Allah ar fi putut să facă ca acele curmale să cadă singure din copac, dar El cere Mariei să scuture curmalul, şi abia când aceasta scutură curmalul atât cât putea ea, miracolul îşi face apariţia. Deci, prin asta, Allah dă pildă oamenilor că pentru a obţine ceva (indiferent că este vorba de o binecuvântare în lumea aceasta sau în cea de apoi) este nevoie de muncă.

Când omul depune efort pentru a obţine ceva, el învaţă să aprecieze acel lucru şi se poartă cu grijă faţă de acesta, evitându-se astfel risipa. Dimpotrivă, dacă un om obţine ceva fără nici un fel de efort, acesta devine nerecunoscător faţă de Allah şi ajunge să creadă că acel lucru i se cuvine. În plus omul are tendinţa de a fi risipitor cu ceea ce obţine cu uşurinţă. Un exemplu de oameni care obţin lucruri fără prea mult efort sunt multe din aşa-zisele „vedete” promovate în Occident. Ziarele şi televiziunile abundă cu ştiri despre extravaganţa afişată şi despre risipa pe care o fac aceste „vedete” privitor la haine, maşini, case extrem de scumpe etc.

În islam, o persoană, indiferent de statutul social, trebuie să-şi câştige existenţa prin muncă. Profetul însuşi a dat exemplu musulmanilor că nu trebuie să facă din statutul lor în societate o scuză pentru a nu munci. Referitor la acest lucru, Mustafa Ahmad al-Zarqa scria:

„Profetul – Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! – şi adepţii lui erau asemănători în ceea ce priveşte deprinderile exterioare, îmbrăcămintea, modul în care se aşezau, chiar şi munca fizică pe care o practicau. De exemplu, în Bătălia Tranşeelor, el personal a luat parte la săpat şi la cărat. Atunci când călătoreau, Profetul obişnuia să adune lemne de foc pentru a-şi ajuta adepţii să pregătească mâncarea şi se asemăna atât de mult cu oricare dintre ei, încât noii veniţi nu puteau să îl deosebească printre adepţii lui în moschee. De aceea, era normal să pună această întrebare „Care dintre voi este Muhammed?” şi atunci companionii indicau spre Profet.”

Statutul unei persoane în societate nu este o scuză pentru a se sustrage de la muncă. Aşa cum a arătat profetul Muhammad (saws), fiecare musulman are obligativitatea de a-şi aduce contribuţia la societatea în care trăieşte. Aşa se face că mari lideri din istoria islamului nu au abuzat de poziţia lor şi au muncit la fel ca supuşii lor. Sultanul Suleyman (cunoscut în Occident ca Soliman Magnificul – 1520-1566) a urmat exemplul profetului Muhammad (saws). Când el s-a aflat la conducere, Imperiului Otoman a atins maximul expansiunii teritoriale şi era o super-putere mondială. Chiar şi aşa sultanul nu a făcut din poziţia lui de lider al imperiului o meserie. Acesta a fost caligraf şi în timpul vieţii sale a executat o copie a Sfântului Coran. Soliman Magnificul nu este un caz izolat. Se ştie şi despre alţi califi că au fost caligrafi, cum este cazul califului Mustakfi (1301-1339), sau specialişti în tehnică, de exemplu califul Mustanjid (1160-1170) era specializat în executarea astrolabului şi a altor instrumente astronomice.

De asemenea există numeroase hadisuri în care Profetul Muhammad (saws) vorbeşte despre virtuţile muncii şi îi încurajează pe oameni să muncească:

„Al-Miqdaam (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a spus: Nimeni nu mănâncă o mâncare mai bună decât cea pe care a dobândit-o cu propriile sale mâini. Profetul David (as) a mâncat ceea ce el a dobândit cu propriile mâini.”

{ Al-Bukhari (1966)}

„Abu Huraira (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a zis: (Profetul) Zakariya (as) era tâmplar.”

{ Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.545, p.192.}

„Abu Huraira (ra) relatează că Trimisul lui Allah (saws) a zis: „Fiecare profet a îngrijit oi.” El a fost întrebat: „Şi tu?” El a încuviinţat şi a adăugat că a îngrijit oile celor din Mekka pentru câteva monede.”

{Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.603, p.208.}

„Al-Zubair ibn al-Awwaam (ra) a relatat că Profetul (saws) a zis: Dacă unul din voi ar lua o funie şi ar aduce lemne de foc pe spinarea sa, iar (apoi) le-ar vinde, păstrându-şi astfel demnitatea, aceasta ar fi mai bine pentru el decât să ceară de la oameni care s-ar putea să-i dea sau să refuze să-i dea.”

{Al-Bukhari (1402)}

Cerşitul este considerat dezagreabil, şi ca atare este descurajat:

„Abu Huraira (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a zis: Cel care cere ca să-şi sporească averea, cerşeşte cărbune aprins. Să cearã, atunci, după voia lui, puţin sau mult.”

{ Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.535, p.190.}

„Thauban (ra) a relatat cã Trimisul lui Allah (saws) a zis: Cel care mă asigură că nu va cerşi nimic de la nimeni, pentru acela voi garanta Paradisul. Eu am zis: Eu îţi dau garanţia. De-atunci Thauban n-a mai cerut nimic de la nimeni.”

{ Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.538, p.190.}

Islamul îi încurajează pe ceilalţi să-i ajute pe cei săraci, dar pe cealaltă parte nu le permite celor săraci să se complacă în sărăcie şi să cerşească, ci îi încurajează să scape de sărăcie prin muncă cinstită. Munca cinstită, oricât de dificilă ar fi, este mai bună decât cerşitul, deoarece prin cerşit un individ este un parazit pentru societate, în timp ce o persoană care munceşte, oricât de neînsemnată ar fi munca sa, îşi aduce contribuţia la evoluţia societăţii sale. Un exemplu în acest sens îl întâlnim în hadisul următor:

Anas ibn Malik a relatat: Un bărbat dintre Ansari a venit la Profet (saws) şi a cerşit de la el. El (Profetul) a întrebat: „Nu ai nimic acasă?”. El a răspuns: „Da, o carpetă, serveşte drept cuvertură şi saltea, şi un pahar de lemn pentru băut apă.”. El (Profetul) a spus: „Adu-mi acestea mie!”. Atunci el i-a adus aceste lucruri, iar el (Profetul) le-a luat în mâinile sale şi a întrebat: „Cine va cumpăra aceste (lucruri)?”. Un om a spus: „Eu le voi cumpăra pentru un dirham”. El (Profetul) a spus de două sau de trei ori: „Cine dă mai mult de un dirham?”. Un om a spus: „Eu le voi cumpăra pentru doi dirhami”. El (Profetul) i-a dat acele (lucruri) şi a luat cei doi dirhami, iar apoi i-a dat aceştia (dirhamii) Ansarului şi a spus: „Cumpără mâncare cu unul din aceştia şi dă-o familiei tale şi cumpără un topor (cu celălalt dirham) şi adu-mi acesta mie. El i l-a adus. Trimisul lui Allah (saws) i-a pus un mâner (toporului) cu propriile sale mâini şi a spus: Du-te şi adună lemne de foc şi vinde-le, şi să nu te mai văd două săptămâni. Omul a mers să adune lemne de foc şi să le vândă. Când a câştigat zece dirhami, omul a venit la el (Profet) şi cumpărase o haină cu o parte din aceştia şi mâncare de ceilalţi. Trimisul lui Allah (saws)a spus atunci: „Acest lucru este mai bun pentru tine decât să vii în Ziua Învierii cu un semn negru pe chipul tău (pentru cerşit). Cerşitul se cuvine doar pentru trei (categorii de) oameni: cel care se află în sărăcie lucie, cel care este afundat în datorii, sau cel care are responsabilitatea de a da o despăgubire şi are greutăţi cu făcutul plăţii.”

{ Abu Dawud, Sunan AbuDawud, Kitab al Zakat (9), 1637.}

O persoană care-şi câştigă existenţa cu munca propriilor mâini este o persoană independentă. Însă, o persoană care depinde de o alta nu va fi independentă, iar dacă cel care îi furnizează mijloacele de trai este o persoană imorală şi îi cere celui pe care îl întreţine să săvârşească o imoralitate, acesta din urmă va fi nevoit să facă acel lucru imoral deoarece în caz contrar nu va mai fi întreţinut. În acest mod se poate răspândi imoralitatea, iar islamul închide orice poartă către ceea ce este rău. Deci, independenţa unui om depinde de munca lui. Un exemplu în acest sens este imamul Abu Hanifa, unul dintre cei mai mari savanţi musulmani. El a refuzat postul de judecător suprem la curtea califului Al-Mansur. Abu Hanifa nu a vrut să plătit de acesta, deoarece ştia că Al-Mansur făcea abuz de funcţia de calif şi intervenea în verdictele judecătorilor pentru a-şi atinge propriile interese. Abu Hanifa a fost vânzător de stofe şi a câştigat mult de pe urma comerţului său, el fiind un om bogat.

Islamul este împotriva unei clase de oameni care parazitează societatea. Tocmai acesta este şi motivul pentru care în islam nu există cler. În islam imamii trebuie muncească deoarece în acest fel ei îşi aduc contribuţia la evoluţia comunităţii lor şi îşi menţin independenţa şi integritatea.