marți, 20 aprilie 2010

Munca in Islam

Munca stă la baza prosperităţii oricărei societăţi. Islamul recunoaşte acest fapt şi de aceea încurajează munca şi producţia. Referiri la muncă se regăsesc în Coran, iar sunna Profetului Muhammad (saws) abundă în elogii aduse muncii şi celor care muncesc.
Referitor la încurajarea unei persoane de a munci şi de a câştiga un trai decent, Allah spune în Coran:

„El (Allah) este Cel care v-a făcut pământul supus. Deci străbateţi întinderile sale. Şi mâncaţi din înzestrarea Lui. Şi la El este învierea.”
{Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Mulk (67), versetul 15.}

„Apoi, după ce Rugăciunea (Jumu`ah) a fost împlinită, răspândiţi-vă pe pământ şi căutaţi harul lui Allah (prin muncă) şi pomeniţi-L mult pe Allah, pentru ca voi să izbândiţi!”
{ Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Jumu`a (62), versetul 10.}

Fără muncă omul nu poate obţine nimic. De aceea, pentru ca acesta să beneficieze de binecuvântările pe care Dumnezeu i le-a trimis, în viaţa de apoi şi în viaţa aceasta, el trebuie să depună efort pe măsura puterilor sale:

„Allah nu impune nici unui suflet decat ceea ce este in putinta lui. (…)”
{ Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Baqara (2), versetul 286.}

Allah nu împovărează omul, dar totuşi, pentru obţine ceva omul trebuie să depună măcar un minim de efort. În acest sens Allah ne ca pildă în Coran pe fecioara Maria:

„Şi-au apucat-o durerile lângă trunchiul unui curmal şi a zis ea: «O, de aş fi murit înainte de aceasta şi cu totul de-aş fi fost uitată!»/ Dar [un glas] a strigat-o de sub ea, [zicându-i]: «Nu fi mâhnită! Domnul tău a făcut mai jos de tine un pârâiaş!/ Şi scutură spre tine trunchiul de curmal, căci el va lăsa să cadă lângă tine curmale proaspete coapte!/ Aşadar, mănâncă, bea şi fii fericită [de copilul tău]!(…)»”
{ Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Maryam (19), versetele 23-26.}

O femeie cuprinsă de chinurile facerii şi care abia se poate ţine pe picioare nu are puterea să scuture un curmal încât să cadă curmale din el. Este evident că acele curmale au fost un miracol de la Allah aşa încât fecioara Maria să se poată hrăni. Allah ar fi putut să facă ca acele curmale să cadă singure din copac, dar El cere Mariei să scuture curmalul, şi abia când aceasta scutură curmalul atât cât putea ea, miracolul îşi face apariţia. Deci, prin asta, Allah dă pildă oamenilor că pentru a obţine ceva (indiferent că este vorba de o binecuvântare în lumea aceasta sau în cea de apoi) este nevoie de muncă.
Când omul depune efort pentru a obţine ceva, el învaţă să aprecieze acel lucru şi se poartă cu grijă faţă de acesta, evitându-se astfel risipa. Dimpotrivă, dacă un om obţine ceva fără nici un fel de efort, acesta devine nerecunoscător faţă de Allah şi ajunge să creadă că acel lucru i se cuvine. În plus omul are tendinţa de a fi risipitor cu ceea ce obţine cu uşurinţă. Un exemplu de oameni care obţin lucruri fără prea mult efort sunt multe din aşa-zisele „vedete” promovate în Occident. Ziarele şi televiziunile abundă cu ştiri despre extravaganţa afişată şi despre risipa pe care o fac aceste „vedete” privitor la haine, maşini, case extrem de scumpe etc.
În islam, o persoană, indiferent de statutul social, trebuie să-şi câştige existenţa prin muncă. Profetul însuşi a dat exemplu musulmanilor că nu trebuie să facă din statutul lor în societate o scuză pentru a nu munci. Referitor la acest lucru, Mustafa Ahmad al-Zarqa scria:
„Profetul – Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! – şi adepţii lui erau asemănători în ceea ce priveşte deprinderile exterioare, îmbrăcămintea, modul în care se aşezau, chiar şi munca fizică pe care o practicau. De exemplu, în Bătălia Tranşeelor, el personal a luat parte la săpat şi la cărat. Atunci când călătoreau, Profetul obişnuia să adune lemne de foc pentru a-şi ajuta adepţii să pregătească mâncarea şi se asemăna atât de mult cu oricare dintre ei, încât noii veniţi nu puteau să îl deosebească printre adepţii lui în moschee. De aceea, era normal să pună această întrebare „Care dintre voi este Muhammed?” şi atunci companionii indicau spre Profet.”

Statutul unei persoane în societate nu este o scuză pentru a se sustrage de la muncă. Aşa cum a arătat profetul Muhammad (saws), fiecare musulman are obligativitatea de a-şi aduce contribuţia la societatea în care trăieşte. Aşa se face că mari lideri din istoria islamului nu au abuzat de poziţia lor şi au muncit la fel ca supuşii lor. Sultanul Suleyman (cunoscut în Occident ca Soliman Magnificul – 1520-1566) a urmat exemplul profetului Muhammad (saws). Când el s-a aflat la conducere, Imperiului Otoman a atins maximul expansiunii teritoriale şi era o super-putere mondială. Chiar şi aşa sultanul nu a făcut din poziţia lui de lider al imperiului o meserie. Acesta a fost caligraf şi în timpul vieţii sale a executat o copie a Sfântului Coran. Soliman Magnificul nu este un caz izolat. Se ştie şi despre alţi califi că au fost caligrafi, cum este cazul califului Mustakfi (1301-1339), sau specialişti în tehnică, de exemplu califul Mustanjid (1160-1170) era specializat în executarea astrolabului şi a altor instrumente astronomice.
De asemenea există numeroase hadisuri în care Profetul Muhammad (saws) vorbeşte despre virtuţile muncii şi îi încurajează pe oameni să muncească:

„Al-Miqdaam (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a spus: Nimeni nu mănâncă o mâncare mai bună decât cea pe care a dobândit-o cu propriile sale mâini. Profetul David (as) a mâncat ceea ce el a dobândit cu propriile mâini.”
{ Al-Bukhari (1966)}

„Abu Huraira (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a zis: (Profetul) Zakariya (as) era tâmplar.”
{ Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.545, p.192.}

„Abu Huraira (ra) relatează că Trimisul lui Allah (saws) a zis: „Fiecare profet a îngrijit oi.” El a fost întrebat: „Şi tu?” El a încuviinţat şi a adăugat că a îngrijit oile celor din Mekka pentru câteva monede.”
{Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.603, p.208.}

„Al-Zubair ibn al-Awwaam (ra) a relatat că Profetul (saws) a zis: Dacă unul din voi ar lua o funie şi ar aduce lemne de foc pe spinarea sa, iar (apoi) le-ar vinde, păstrându-şi astfel demnitatea, aceasta ar fi mai bine pentru el decât să ceară de la oameni care s-ar putea să-i dea sau să refuze să-i dea.”
{Al-Bukhari (1402)}

Cerşitul este considerat dezagreabil, şi ca atare este descurajat:

„Abu Huraira (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a zis: Cel care cere ca să-şi sporească averea, cerşeşte cărbune aprins. Să cearã, atunci, după voia lui, puţin sau mult.”
{ Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.535, p.190.}

„Thauban (ra) a relatat cã Trimisul lui Allah (saws) a zis: Cel care mă asigură că nu va cerşi nimic de la nimeni, pentru acela voi garanta Paradisul. Eu am zis: Eu îţi dau garanţia. De-atunci Thauban n-a mai cerut nimic de la nimeni.”
{ Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timişoara, România, 1999, nr.538, p.190.}

Islamul îi încurajează pe ceilalţi să-i ajute pe cei săraci, dar pe cealaltă parte nu le permite celor săraci să se complacă în sărăcie şi să cerşească, ci îi încurajează să scape de sărăcie prin muncă cinstită. Munca cinstită, oricât de dificilă ar fi, este mai bună decât cerşitul, deoarece prin cerşit un individ este un parazit pentru societate, în timp ce o persoană care munceşte, oricât de neînsemnată ar fi munca sa, îşi aduce contribuţia la evoluţia societăţii sale. Un exemplu în acest sens îl întâlnim în hadisul următor:

Anas ibn Malik a relatat: Un bărbat dintre Ansari a venit la Profet (saws) şi a cerşit de la el. El (Profetul) a întrebat: „Nu ai nimic acasă?”. El a răspuns: „Da, o carpetă, serveşte drept cuvertură şi saltea, şi un pahar de lemn pentru băut apă.”. El (Profetul) a spus: „Adu-mi acestea mie!”. Atunci el i-a adus aceste lucruri, iar el (Profetul) le-a luat în mâinile sale şi a întrebat: „Cine va cumpăra aceste (lucruri)?”. Un om a spus: „Eu le voi cumpăra pentru un dirham”. El (Profetul) a spus de două sau de trei ori: „Cine dă mai mult de un dirham?”. Un om a spus: „Eu le voi cumpăra pentru doi dirhami”. El (Profetul) i-a dat acele (lucruri) şi a luat cei doi dirhami, iar apoi i-a dat aceştia (dirhamii) Ansarului şi a spus: „Cumpără mâncare cu unul din aceştia şi dă-o familiei tale şi cumpără un topor (cu celălalt dirham) şi adu-mi acesta mie. El i l-a adus. Trimisul lui Allah (saws) i-a pus un mâner (toporului) cu propriile sale mâini şi a spus: Du-te şi adună lemne de foc şi vinde-le, şi să nu te mai văd două săptămâni. Omul a mers să adune lemne de foc şi să le vândă. Când a câştigat zece dirhami, omul a venit la el (Profet) şi cumpărase o haină cu o parte din aceştia şi mâncare de ceilalţi. Trimisul lui Allah (saws)a spus atunci: „Acest lucru este mai bun pentru tine decât să vii în Ziua Învierii cu un semn negru pe chipul tău (pentru cerşit). Cerşitul se cuvine doar pentru trei (categorii de) oameni: cel care se află în sărăcie lucie, cel care este afundat în datorii, sau cel care are responsabilitatea de a da o despăgubire şi are greutăţi cu făcutul plăţii.”
{ Abu Dawud, Sunan AbuDawud, Kitab al Zakat (9), 1637.}

O persoană care-şi câştigă existenţa cu munca propriilor mâini este o persoană independentă. Însă, o persoană care depinde de o alta nu va fi independentă, iar dacă cel care îi furnizează mijloacele de trai este o persoană imorală şi îi cere celui pe care îl întreţine să săvârşească o imoralitate, acesta din urmă va fi nevoit să facă acel lucru imoral deoarece în caz contrar nu va mai fi întreţinut. În acest mod se poate răspândi imoralitatea, iar islamul închide orice poartă către ceea ce este rău. Deci, independenţa unui om depinde de munca lui. Un exemplu în acest sens este imamul Abu Hanifa, unul dintre cei mai mari savanţi musulmani. El a refuzat postul de judecător suprem la curtea califului Al-Mansur. Abu Hanifa nu a vrut să plătit de acesta, deoarece ştia că Al-Mansur făcea abuz de funcţia de calif şi intervenea în verdictele judecătorilor pentru a-şi atinge propriile interese. Abu Hanifa a fost vânzător de stofe şi a câştigat mult de pe urma comerţului său, el fiind un om bogat.
Islamul este împotriva unei clase de oameni care parazitează societatea. Tocmai acesta este şi motivul pentru care în islam nu există cler. În islam imamii trebuie muncească deoarece în acest fel ei îşi aduc contribuţia la evoluţia comunităţii lor şi îşi menţin independenţa şi integritatea.

miercuri, 10 februarie 2010

Cine distribuie zakatul ?


In vremea profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) existau persoane special imputernicite care colectau zakat-ul. Dupa aceea, el il distribuia oamenilor nevoiasi. Dupa moartea sa, primii doi califi drept-calauziti, Abu Bakr si 'Umar (Allah sa fie multumit de ei !) au procedat similar, nefacandu-se nicio distinctie intre averea vizibila (ex. : plantatii, fructe, animale etc) si cea mai putin vizibila publicului (ex. : aur, argint, bunurile comercializate etc.) Odata cu instalarea celui de-al treilea calif drept-calauzit, 'Uthman (Allah sa fie multumit de el !), practica a fost urmata pana la un punct. Observand, insa, ca bogatia mai putin vizibila a luat amploare in comunitatea musulmanilor, ea producand chiar discutii si unele necazuri detinatorului, a decis ca responsabilitatea platii zakat-ului in acest caz sa revina fiecarei persoane. Astfel, juristii au cazut de acord ca responsabilitatea achitarii sale, in special cand discutam de acea parte a averii mai putin vizibile, sa revina detinatorilor insisi. As-Sa’ib ibn Yazid a relatat : "Odinioara l-am auzit pe Mesagerul lui Allah spunand : Aceasta este luna zakatului vostru. Daca, insa, printre voi exista cineva care inca este datornic, acela sa nu plateasca astfel incat sa-si poata achita debitul. Ulterior, puteti sa platiti zakatul." Al-Baihaqi l-a transmis cu un lant puternic de relatatori (sahih).

An-Nawawi a spus ca unii invatati sunt de acord cu aceasta practica.

Este preferabil pentru detinatorul averii sa distribuie el insusi zakat-ul pe averea detinuta sau sa-l lase pe conducatorul lui sa o faca ?

Asupra acestui subiect exista mai multe opinii. Cei care prefera scoala de jurisprudenta a imamului Shaf'iyy opteaza ca distributia sa se faca prin intermediul guvernului, mai ales daca este o institutie corecta. Conform scolii imamului Hanbal este preferabil ca platitorul zakat-ului sa-l distribuie el insusi, chiar daca are posibilitatea ca el sa fie centralizat la nivelul institutiei care conduce respectiva comunitate islamica. Pe de alta parte, scolile malikita si hanefita sustin ca daca ne aflam in fata unei averi vizibile, atunci liderul comunitatii, impreuna cu agentii sai sunt autorizati sa solicite si sa colecteze zakat-ul. Opinia scolilor shaf'iyyite si hanbalite fata de averea vizibila este similara celei aplicabile averii mai putin vizibile.

Conform juristilor contemporani, din moment ce majoritatea statelor cu populatie majoritar musulmana nu se bucura de un guvern islamic in adevaratul sens al cuvantului, ci de conduceri aflate sub influenta marilor puteri occidentale, subjugandu-si propriul popor, nu este permisa plata zakat-ului catre aceste institutii corupte.

Acesta este cadrul legislativ islamic care reglementeaza distribuirea zakat-ului si este oglindit ca atare in cartea "Fiqh us-Sunnah", autor As-Sayyid Sabiq.

Dupa cum se observa, nu este unul unitar. De asemenea, flexibilitatea a devenit o alta trasatura a sa. Iar rezultatul aplicarii sale difera. Exista institutii islamice, organizatii caritabile la care musulmanii apeleaza. Acestea se bucura de o buna reputatie, colaborand cu si fiind recunoscute de guvernele statelor respective, implicandu-se activ in viata comunitatii, astfel castigand increderea oamenilor.

Dobanda (riba) in perioada preislamica

Conform parerii unanime a invatatilor musulmani, versetele coranice la acest tip de dobanda se refera. Motiv pentru care consider ca este binevenit un studiu al sau, fie el chiar succint.

Astfel, au au existat trei definitii istorice ale dobanzii in perioada preislamica (
Riba Al-Jahiliyyah) :

a) definitia specifica savantilor care au trait in primele doua secole hijri, printre care imam Malik (in lucrarea sa Muwatta), imam Shafi'i, Ibn Jarrir al-Tabari (in Tafsir), Qatadah si inca.



Acestia au pus accentul in definitie pe surplusul obtinut de creditor ca urmare a incapacitatii debitorului de a-si achita la scadenta imprumutul (situatie intalnita adesea la oamenii saraci); in acest caz creditorul amana incasarea, in schimb dubland sau chiar tripland suma imprumutata. In zilele noastre aceasta abordare poate conduce chiar la incapacitatea de plata a debitorului, insa in perioada preislamica nu exista aceasta grija, cel sarac impreuna cu familia sa fiind nevoiti sa munceasca ani intregi pentru a-si achita datoria, la nevoie fiind chiar transformati in sclavi.

b) definitia specifica invatatilor care au trait in secolul al IV-lea h, printre care imam Abu Bakr al-Jassas (in lucrarea sa Ahkam al Quraan). Acestia au mutat accentul definitiei din sfera surplusului la iesire, focalizandu-se pe suma imprumutata initial. Astfel, ei au preferat sa nu mai analizeze ce se intampla la scadenta cu imprumutul, cum facusera inaintasii lor piosi.

c) definitia specifica invatatilor care au trait in secolul al VI-lea h, printre care imam Fakhr, si care au incercat sa combine primele doua tipuri de definitii.

duminică, 7 februarie 2010

Argumentele coranice ale interzicerii dobanzii

Dobanda reprezinta surplusul pe care cel care ia cu imprumut este obligat sa-l plateasca creditorului sau si depinde de doi factori principali : suma imprumutata si perioada pentru care s-a imprumutat. Surplusul raportat la o unitate imprumuta pentru un an de zile se numeste rata dobanzii.

Termenul de "dobanda" este utilizat pentru a exprima diferite lucruri. Inainte sa vorbim de devalorizarea monedei de referinta din zilele noastre, exista o singura forma de dobanda si aceasta era identica cu aceea pe care Islamul o interzice si care poarta numele de Ar-Riba. Asadar, conform terminologiei islamice "dobanda" inseamna a obtine un anumit profit fara a depune efort sau fara a presta o activitate in schimbul sau.

Din Nobilul Coran putem extrage versete care ne descriu dobanda si, in acelasi timp, ne atentioneaza asupra sa.



"Cei care mananca din riba nu se vor ridica [in ziua de Apoi] decat asa cum se poticneste cel atins de Seitan si aceasta [pedeapsa] pentru ca ei zic : Si negustoria e ca si riba, in vreme ce Allah a ingaduit negotul, dar El a oprit riba. Cei carora le vine povata de la Domnul lor si se opresc, aceia au [iertare] pentru ceea ce au facut mai inainte si lucrul lor este de la Allah [pentru judecata], dar cei care o fac mai departe, aceia vor fi oaspetii Focului si ei in el vor ramane vesnic. Allah nimiceste riba si sporeste milosteniile. Allah nu-l iubeste pe necredinciosul pacatos !" (cap. al-baqara 2 : 275-276)

"O, voi cei care credeti ! Fiti cu frica de Allah si lipsiti-va de restul de riba ce v-a mai ramas [la oameni], daca sunteti credinciosi ! Daca nu o veti face, vi se vesteste razboi din partea lui Allah si a Trimisului Sau. Insa daca va veti cai, veti avea banii vostri [mai putin riba]. Nu nedreptatiti si nu veti fi nedreptatiti. Aceluia care este stramtorat sa i se dea pasuire pana ii va fi usor, iar sa faceti milostenie e si mai bine pentru voi, daca stiti !" (cap. al-baqara 2 : 278-280)

"O, voi cei care credeti, nu luati riba inmultita fara masura. Si fiti cu frica de Allah ca sa izbanditi !" (cap. 'al-'imran 3 : 130)

Interzicerea dobanzii (riba) prin intermediul versetelor coranice, insa, a urmat un proces treptat, putin cate putin revelatia divina pregatind terenul pentru interdictia finala.

Mai intai, Allah Preainaltul anunta interzicerea sa ca un sfat moral : "Ceea ce voi dati cu camata pentru ca sa se mareasca pe seama averii oamenilor nu va spori la Allah, insa aceia care ofera Dania [Az-Zakat], dorind Fata lui Allah, aceia vor avea indoit." (cap. ar-rum 30 : 39) In acest verset dobanda nu este interzisa, insa se mentioneaza ca ea nu aduce nicio sporire a averii, prin urmare fiind nefolositoare.

In al doilea rand, urmatorul verset critica practica evreilor in perceperea dobanzii :

"Si din pricina luarii de catre ei a cametei - macar ca le-a fost oprita; si din pricina mancarii de catre ei pe nedrept a averii oamenilor. Si le-am pregatit celor necredinciosi dintre ei osanda dureroasa." (cap. an-nisa' 4 : 161)

Aici, Allah Preainaltul oferindu-ne drept exemplu istoria evreilor ne arata cum perceperea dobanzii poate sa conduca spre un tip de comportament pacatos, care va sfarsi pedepsit.

In versetul 130 din capitolul 'al-'imran interzicerea dobanzii este clar stipulata : "O, voi cei care credeti, nu luati camata inmultita fara masura. Si fiti cu frica de Allah, ca sa izbanditi !"

Intrun final, versetul 275 din al-baqara, redat anterior, anunta accentuat interzicerea sa.

Asadar, putem observa cum oprirea dobanzii a urmat un proces treptat, cuvenindu-se sa subliniem importanta interpretatii corecte a Nobilului Coran, anumiti autori neglijand tocmai acest lucru si permitand riba in cazul imprumuturilor investitionale. [punct de vedere exprimat de M.H.Zahedi Vafa, decan al Facultatii de Studii Islamice si Economice din Teheran, in lucrarea "Riba versus profit in economia de piata"]
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Snow Effect