Importanta strategica a Meccai

În sprijinul acestei idei putem afirma că Mecca era, totuși, cea mai potrivită locație din regiune a unui viitor centru comercial internațional. Un alt factor care a favorizat acest statut este cel conferit de caracterul său sacru (haram). Existența unui loc unde oamenii puteau să intre fără a se mai teme de ceva a transformat Mecca întrun spațiu atât religios, cât și comercial cu secole înainte de manifestarea Islamului. Mecca și sanctuarul sfânt (Kaaba) i-au atras pe arabii din aproape toate triburile, transformându-i în mulțimi de pelerini, un adevărat spectacol care a sporit importanța regiunii, inclusiv prosperitatea sa materială. Această poziționare i-a determinat pe mulți arabi care nu aparțineau tribului quraiș să vină la Mecca organizați sub forma confederațiilor (hulafa), unele implicate chiar în afaceri. Acest nou concept organizațional a permis caravanelor meccane sa străbată noi teritorii, să exploreze noi piețe de desfacere și să-i asigure pe negustorii meccani în acele zone în care convențiile de neagresiune nu aveau aplicabilitate. Pe lângă toate acestea, o nouă formă de protecție (giuar) a apropiat triburile vecine de populația meccană, transformând Mecca acelor timpuri întrun teritoriu neutru. Comerțul orașului, cum era firesc, a rămas legat de ritualurile religioase, în special de Pelerinaj. Astfel, în lunile sacre multe caravane încărcate cu mărfuri au mărșăluit spre Mecca, locul liberului acces la diferite piețe.

De asemenea, localizarea geografică a favorizat Mecca, amplasând-o întro poziție strategică de invidiat, în apropierea uneia din cele mai importante căi comerciale (1) : la intersecția Asiei și Africii, acolo unde și-au dat mâna rutele care veneau dinspre Irakul sasanid și Persia, prin Hira și al-Ubulla, sau dinspre Orientul Îndepărtat, prin China, continuând spre Abisinia (Etiopia) și Somalia, iar de aici înspre Africa. Siria bizantină și Transiordania, in partea nordică, comunicau cu Yemenul sau Arabia meridională și mai departe cu Oceanul Indian, dar și cu Marea Roșie, Egiptul, Marea Mediterană și Europa tot prin regiunea unde era situată Mecca (2).

Cu toate acestea, conform lui Bulliet, singurul motiv viabil pentru care Mecca a devenit un centru comercial înfloritor, a fost manifestarea capacității sale de a aduce sub control comerțul internațional, nu poziționarea strategică în Peninsula Arabă.

1. P.K. Hitti, Istoria arabilor, Londra, 1985, p.6

2. Bernard Lewis, Arabii de-a lungul istoriei, Londra, 1984, p.21

Mecca si internationalizarea comertului local

Mecca era un oraș aglomerat și prosper, înconjurat de stânci aride, controlând aproape în întregime comerțul desfășurat în spațiul dintre Oceanul Indian și Mediterana. Iar această poziție a fost adjudecată, cel mai probabil, după o perioadă în care înaintașii meccanilor și-au îmbogățit viața nomadă cu practica micilor afaceri. Al-Tabari, însă, a identificat sursa prosperității în seceta și foametea care i-a lovit, determinandu-l pe Hașim ibn ‘Abd Manaf, ilustrul bunic al Profetului, să călătorească până în Palestina de unde a cumpărat făina pe care a adus-o la Mecca. El a fost primul negustor care a pus bazele celor două călătorii de afaceri ale meccanilor : cea de iarnă (până în Yaman sau Yemen) și cea de vară (până în Șam sau Siria).

Conform unor cercetători, negustorii meccani (quraiși) nu au desfășurat afaceri dincolo de granițele orașului până când Hașim nu s-a deplasat în Siria și guvernanții pe care i-a întâlnit l-au asigurat în scris în ceea ce-i privește pe comercianți și mărfurile acestora. Sfera acestei asigurări includea permisiunea de traversare liberă a Siriei cu caravanele sau le oferea posibilitatea plății unei taxe modice în schimbul căreia să-si asigure mărfurile importate. Ulterior, ‘Abd Șams ibn ‘Abd Manaf a procedat asemănător cu guvernanții Abisiniei (Etiopiei), Naufal ibn ‘Abd Manaf cu cei ai împăratului Cosroe (al-Akasira) al Irakului și Persiei, iar ‘Abd al-Mutalib ibn ‘Abd Manaf de la cei din al-Himyar și al-Yaman. De asemenea ei toți au încheiat acorduri de securitate în zonele de responsabilitate tribal cu șefii respectivelor triburi. Mai târziu, quraișii au dezvoltat un comerț international, semnând acorduri comerciale cu alte țări, sarcină care a revenit celor din neamul lui Manaf. În acea perioadă Peninsula Arabă era traversată de aceste rute comerciale, în special în regiunile mărginașe și cele mai fertile, unind toate centrele comerciale din zonă. În orice caz, conform majorității exegeților, comerțul meccan a depășit granițele regiunii încă din vremuri imemorabile, continuând astfel cu excepția unor perioade preislamice tulburi. Ei și-au bazat opiniile pe capitolul coranic “Quraiș” în care se arată că meccanii obișnuiau să călătorească fie în Siria în fiecare vară și iarnă, fie întrun anotimp mergeau în Siria, iar în celălalt în Yemen.¹

În acest capitol Allah Preaînaltul le-a poruncit meccanilor să rămână în Mecca pentru a-L adora, arabilor din alte regiuni rămânându-le să aducă diverse daruri drept ofrandă, ceea ce a transformat negoțul întro practică comună in sânul comunității locale. Această ultimă accepțiune vine să contrazică cele afirmate mai devreme, conform cărora comerțul meccan s-a extins dincolo de granițe doar din timpul lui Hașim ibn ‘Abd Manaf.

Pentru a concluziona, indiferent de dovezile aduse în sprijinul uneia sau alteia dintre perioadele în care comerțul meccan a obținut caracter internațional, cert este că meccanii s-au afirmat înainte de zorii Islamului.

NOTE

1. Lalal al-Din ‘Abd al-Rahman al-Suyuti, Kitab al-Durr al-Manthur fi Tafsir bi’l-Ma’thur, VI (Beirut), p.397