Legislația
unanim acceptată, specifică perioadei preislamice, constituie sursa unor
termeni specifici ulteriori. Cu toate acestea, mai mulți termeni preislamici au
trebuit să fie tratați de o maniera pozitivă, atât sub aspect istoric, cât și
strict legislativ, astfel încât să devină operaționali în noul sistem
legislativ islamic.
Termenii de specialitate, arhaici la bază, adesea au fost
supuși modificărilor care să le confere un sensuri bine delimitate. În cadrul
acestui proces de transformare, unii termeni fie și-au pierdut sensul de bază,
cum este și cazul strânsului mâinii pentru perfectarea unui contract de
vânzare, gest denumit al-safqa, fie
au fost desemnați ca unici pentru unul sau altul dintre cei obișnuiți până
atunci, situație întâlnită și la garanția împotriva unor defecte specifice unei
anumite categorii de bunuri (al-'uhda). Alt
set de termeni se aplică unor cutume pe care legislația islamică nu le
recunoaște pe deplin, precum contribuția obligatorie la piață (al-maks) din perioda preislamică și pe
care legislația islamică o consideră ilegală, ori cazul donația cu clauza conform
căreia obiectul devine proprietate a părții care supraviețuiește (al-ruqba).
De
asemenea, este un fapt binecunoscut că arabii din perioada preislamică foloseau
documente scrise. Ei erau foarte familiarizați cu această practică, cu
precădere în relațiile pe care le întrețineau cu populația sedentară din jur.
Această practică, se pare că a intrat în conștiința arabilor atât dinspre Irakul
sasanid, cât și dinspre Siria bizantină. Oricum, numai câțiva termeni și
practici au reușit să se impună dinspre sudul Peninsulei, cu civilizațiile sale
distincte, spre nord. Cu toate acestea, se poate afirma că regula celor doi
martori iși are rădăcinile întrun act juridic particular, derivat din
civilizația părții sudice a Peninsulei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu